+40 726.135.952
consulting@hartconsulting.eu

Ce impact au valorile liderilor in stilul lor de leadership?

Postat de la 15 Nov, 2013 in categoria Leadership
pom

Jobul de CEO este singular intr-o organizatie. In linii mari, aceasta responsabilitate imensa inglobeaza doua functii esentiale: stabilirea aspiratiilor organizatiei si mobilizarea acesteia pentru a le indeplini. Folosim cuvantul aspiratii caci pentru a stabili directia unei organizatii este mai mult decat un exercitiu cognitiv. Setarea directiei are si o puternica componenta emotionala. Destinatia finala devine locul unde oamenii din organizatie doresc sa ajunga; prin urmare, leadership-ul eficient atinge valorile fundamentale ale oamenilor si se asigura ca toata lumea se straduieste sa dobandeasca acelasi scop.

Leadership si valori

Valorile sunt importante pentru intelegerea leadership-ului, deoarece explica accentul si directia de actiune a oamenilor. In activitatea noastra, folosim Profilul Hogan de Motivatii, Valori si Preferinte (MVPI), un instrument cu 10 scale conceput pentru a evalua valorile fundamentale ale unei persoane. Studiind relatia dintre valori si leadership, au fost relevate patru grupe diferite de valori. Fiecare dintre grupe produce un caracter managerial coerent. Tipologiile manageriale sunt: strategul, analistul, mentorul si inovatorul.

Strategul

Liderii care folosesc aceasta abordare sunt condusi de valori precum puterea, recunoasterea si emotia. Interpersonal, ei sunt puternici si hotarati. De aceea, creeaza un mediu de lucru care este competitiv si confruntativ. Pentru ei, elaborarea unei strategii castigatoare este prioritatea numarul unu. Ca urmare, isi dedica timpul in mare parte chestiunilor externe operatiunilor organizatiei – clienti, concurenti, evolutii tehnologice si tendintele pe piata – spre deosebire de problemele interne, cum ar fi procesele de angajare sau de control. Strategul se bazeaza pe angajatii carora le pot delega activitatea de zi cu zi a organizatiei, precum si pe cei care poseda abilitati analitice si de planificare excelente.

Analistul

Liderii care se incadreaza in aceasta tipologie isi doresc sa controleze resursele si cauta sa realizeze stabilitatea si predictibilitatea. Interpersonal, ei sunt politicosi si orientati spre business. In consecinta, climatul intern al organizatiei este formal si structurat. Preocuparea lor principala este de a crea un sistem eficient, unul care sa ofere clientilor o experienta consistenta si fara riscuri. Ca urmare, analistul mentine structura si fluxul de lucru. In plus, acesta dedica o mare parte din timpul lui dezvoltarii de politici de recomandari detaliate, proceduri si recompense pentru a consolida comportamentele dorite. Acesti manageri rasplatesc experienta si, de obicei, promoveaza oameni cu multi ani de serviciu in echipa companiei.

Mentorul

Acesti manageri valorizeaza colaborarea, ajutorul dat altora si mentinerea unor standarde ridicate. Interpersonal, ei sunt deschisi, calzi, prietenosi si, prin urmare, creeaza un climat intern care este confortabil si cordial. Sarcina lor principala este de a angaja si de a cultiva oameni. In consecinta, acesti manageri petrec majoritatea timpului lor in activitati legate de personal, cum ar fi recrutarea, evaluarile de performanta si planificarea carierei. Pentru ei, performanta profesionala desavarsita este absolut necesara, iar acest lucru depinde de persoanele care vor actiona inteligent, rapid si in mod corespunzator, fara supraveghere permanenta. Pentru ca militeaza pentru continuitate, ei recompenseaza angajatii care intruchipeaza “calea companiei.”

Inovatorul

Pentru acesti manageri, cunoasterea si imaginatia sunt valorile principale. Interpersonal, ei sunt senini, curiosi si entuziasti; astfel, construiesc un mediu care este propice pentru invatare si experimentare. Spre deosebire de managerii strategi, inovatorii se concentreze mai mult asupra procesului decat asupra destinatiei finale. Cum era de asteptat, promovarea schimbarii este indatorirea lor principala. Pentru a realiza obiectivele lor, acorda o atentie deosebita modernizarii evaluarilor de performanta din organizatie si a sistemului de recompensare. Mai mult, isi petrec zilele discutand cu angajatii, clientii, furnizorii, actionarii pentru a sustine schimbarile si a-i incuraja pe altii. Pentru ei, reinventarea practicilor de business si a produselor este imperativa. Nu este surprinzator ca oamenii pe care ei ii pretuiesc sunt agresivi, independenti si creativi.

Un cadru de leadership bazat pe valori

Cele patru tipologii manageriale nu sunt roluri rigide, care sa ii inglobeze pe toti managerii; cu toate acestea, cele patru abordari ofera un cadru pentru a intelege modul in care personalitatea managerului influenteaza direct productivitatea grupului de lucru si nivelul de angajament.

Mai mult decat atat, studiile realizate de Hogan Assessments au indicat faptul ca managerii cei mai eficienti au fost cei ale caror valori coincideau cu valorile companiei, mai degraba decat cei care cunosteau cel mai bine piata in care compania activa. Aceasta realitate indica faptul ca talentul si munca grea nu pot depasi diferentele fundamentale dintre valorile individuale ale managerilor si cele ale grupului mai mare.

Mai mult, liderii ale caror actiuni sunt in contradictie cu valorile lor sunt considerati ca fiind ipocriti, in cel mai bun caz, si inselatori, in cel mai rau caz. Cercetarile in domeniu arata ca insusirea liderilor care este cel mai puternic asociata cu eficacitatea este integritatea perceputa de ceilalti. Leadershipul de succes tine de actionare in conformitate cu valorile care sunt aprobate de grup. Cu alte cuvinte, oamenii ii vor urma doar pe aceia ale caror valori principale sunt aliniate cu propriile lor valori. Leadershipul este o activitate relationala. In absenta unor valori comune, relatia lider – adept se dizolva.

Noi, prin urmare, recomandam organizatiilor sa ia in considerare valorile de baza ale unui candidat la ocuparea posturilor de conducere, deoarece potrivirea dintre individ si organizatie este esentiala pentru succes.

Iuliana Manza

Lasa un comentariu

Comentariu:
(all fields required)

  • Consultantul tau 
  • Prof. Dr. Robert Hogan – The truth about leadership

     

  • Prof. Dr. Robert Hogan – Personality and the Fate of Organizations

     

  • Robert Hogan on the Importance of Humility in Leaders

     

  • The Incident — How Do You Derail?

  • Prof. Dr. Robert Hogan on Personality Psychology, the Bright Side, and the Dark Side

     

     

  • Stereotipuri si perceptii sociale


  • Leadership masculin vs. feminin

  • Tu socializezi cu Hart?

    Facebook Hart Consulting Twitter Hart Consulting LinkedIn Hart Consulting YouTube Hart Consulting
© 2012 Hart Consulting. Termeni si conditii | Sitemap
by Craft Interactive
Tu socializezi cu Hart?
Facebook Hart Consulting Twitter Hart Consulting LinkedIn Hart Consulting YouTube Hart Consulting