+40 726.135.952
consulting@hartconsulting.eu

Leadershipul generaţiei Millenials

19 Apr 2016

Anul acesta am finalizat o cercetare împreună cu Şcoala de Studii Politice şi Administrative, Catedra de management, izvorâtă din dorinţa de a inţelege profilul psihologic al generaţiei digitale din România. Am aplicat instrumentele ştiinţifice, valide şi predictive, Hogan Assessments, adaptate cultural şi certificate de Colegiul Psihologilor din România, pe un eşantion de 2.255 de tineri care lucrează. Am comparat datele apoi in interiorul generaţiei, pentru a surprinde dacă există diferenţe intre anumite caracteristici psihologice la nivel de femei şi bărbaţi. Am analizat datele evaluărilor pe generaţia digitală versus eşantionul de 5.345 de adulţi care lucrează, din alte generaţii şi am tras câteva concluzii despre leadershipul generaţiei Millenials.

Femeile din generaţia Millennials au o imagine de sine mai fragilă, sunt mai uşor afectate de stres, presiune, oboseală, dar sunt şi mai conştiente de sine, mai reflexive faţă de bărbaţii din generaţia lor. Sunt mai puţin agresive ca stil de leadership și mai colaborative. in momente-limită insă, ele pot acţiona ferm pentru a atinge rezultatele dorite impreună cu ceilalţi. Tot astfel, ele sunt mai organizate, mai atente la detalii, mai meticuloase, mai muncitoare comparativ cu bărbaţii din generaţia lor, mai dornice să acumuleze noi cunoştinţe necesare in muncă, ceea ce este posibil să ducă la perpetuarea fenomenului „tavanului de sticlă” – prin autosabotarea in ceea ce priveşte evoluţia in roluri de leadership superioare – şi regăsirea şi in următorii ani a unui eşalon de manageri, toţi bărbaţi. Ele par să acţioneze după motto-ul „excelenţă in execuţie”, ţinând să işi facă treaba cu seriozitate, impunându-se prin seriozitate şi cunoştinţe.

Comparativ cu bărbaţii din generaţia Millennials, femeile sunt mai orientate spre ceilalţi, spre oameni, mai dornice să ofere servicii de bună calitate clienţilor, să ajute, sunt mai disponibile să se implice in proiecte tip CSR, sunt mai atente la calitatea muncii şi mai intuitive in luarea deciziilor decât bărbaţii din aceeaşi generaţie.

Faţă de femeile din generaţia X, cele din generaţia digitală reacţionează mai impulsiv in contexte de presiune şi oboseală, pot oscila uşor intre entuziasm şi renunţare, sunt mai evitante in a-şi asuma roluri de conducere sau o poziţie fermă in situaţii incerte, ceea ce poate atrage critică. Totodată, in momente percepute ca având miză mare, aceste femei tinere se pot comporta după tiparul „comandă/control”, devenind perfecţioniste, derapând in detalii, uneori inutile şi dând dovadă de incăpăţânare şi aroganţă. Ele sunt mai motivate de a avea un loc de muncă ce permite program flexibil, echilibru robust intre viaţa personală şi cea de birou, işi doresc mai mult un mediu plăcut, relaxant decât femeile din generaţia X.

Femeile generației Millennials au nevoie mai mare, in acelaşi timp, de a ocupa un post bine definit, de a şti exact ce li se cere, de unde până unde este responsabilitatea proprie faţă de femeile din generaţia X, care sunt mai tolerante faţă de ambiguitate, construiesc mai uşor din mers, se adaptează mai uşor atunci când nu există structură, reguli şi claritate. Acest lucru poate insemna că este mai eficient ca femeile tinere să işi inceapă cariera in roluri mai clar structurate, mai prescriptive, ceea ce nu cadrează, spre exemplu, cu mirajul de a deveni antreprenor.

Deşi au nevoie de ghidaj mai mare, de prescripţie in rol, femeile din generaţia Millennials preferă să lucreze in structuri mai puţin ierarhizate, mai puţin tradiţionaliste şi conservatoare şi işi imaginează mai greu un traseu de carieră pe termen lung, construit pas cu pas.

Articol de Madalina Balan publicat in numărul 225 al Revistei CARIERE

Testimoniale
(Magdalena Vrajitoru, RBS Romania)
Am elaborat si desfasurat cu HART Consulting mai multe centre de evaluare si dezvoltare intre anii 2007 si 2008. Obiectivele acestor proiecte au fost: Evaluarea competentelor manageriale pentru angajatii din banci si retail. Selectia pentru avansarea in cariera. HART Consulting utilizeaza diferite exercitii personalizate, adaptate fiecarui profil de competente. HART a efectuat trainingul
(Roxana Tronaru, BRD - Groupe Societe Generale)
Am lucrat cu echipa de la Hart Consulting pentru dezvoltarea unor exercitii de tip joc de rol - parte integranta din Centrele de Evaluare din cadrul BRD GSG. Consultantii au fost inca de la inceput foarte receptivi la nevoile noastre, am construit impreuna structura proiectului si am comunicat eficient pe tot parcursul acestuia. In cadrul sesiunilor de follow-up, specialistii de la Hart au
Oana Condruz, HRM, British American Tobacco
Multumim companiei Hart Consulting pentru colaborarea de pana acum si o recomandam cu incredere, datorita echipei sale, care impresioneaza prin vasta experienta si cunostintele solide in domeniu.Calitatea si profesionalismul acestei echipe ii recomanda ca fiind unii dintre cei mai competenti specialist pe zona de organizare si administrare centre de evaluare, precum si pe cea de evaluare
© 2012 Hart Consulting. Termeni si conditii | Politica date personale | Sitemap
Tu socializezi cu Hart?
Facebook Hart Consulting Twitter Hart Consulting LinkedIn Hart Consulting YouTube Hart Consulting