021 310 54 57
consulting@hart.ro

Provocari, satisfactii si planuri de viitor

06 Sep 2013

Sunteti prezenti pe piata HR din 2006. Care au fost cele mai dificile momente din activitatea dvs. antreprenoriala si cum a evoluat piata resurselor umane, in acesti sapte ani?

Am inceput activitatea ca firma de executive search, la acel moment existand multe oportunitati de a incheia contracte in aceasta zona de servicii. Trecerea catre ceea ce ne defineste acum, adica business psychology, a fost un proces incitant, dar si anevoios, cu multe etape pe care nu le intuiam sau care au durat mult mai mult decat ne asteptam initial. De exemplu, adaptarea instrumentelor Hogan Assessments la populatia romaneasca, trecand prin toate rigorile stiintifice cerute de cea mai de prestigiu firma din domeniul evaluarilor psihologice, instruirea clientilor si a distribuitorilor cu privire la potentialul aplicativ urias al acestor instrumente au fost primele provocari. Apoi, introducerea in piata a evaluarilor 360 CCi Assessments International si a sondajelor de opinie organizationale a cerut un mare efort de popularizare. Toate aceste servicii au crescut odata cu piata, care s-a transformat mult in ultimul deceniu: clientii sunt foarte selectivi, dar totodata sunt tot mai multi decidenti implicati in aprobarea proiectelor intr-o organizatie si tot mai multi din managerii non-HR, participand activ in procesul decizional. Pana la urma era firesc ca apetitul pentru dezvoltarea oamenilor sa apara si in afara departamentelor de HR. De anul trecut am acceptat o noua si mare provocare, aceea de a fi reprezentantii in Romania si Republica Moldova ai cunoscutei firme vieneze de produse pentru evaluari psihologice, Schuhfried, lider in testare computerizata. Incercam sa deschidem colaborari si cu sectorul de stat, asa cum se intampla in orice tara civilizata, unde produsele Schuhfried sunt nelipsite in selectia si pregatirea specialistilor in armata, transporturi, aviatie, servicii de securitate publica etc.

Care au fost cele mai mari provocari si ce satisfactii va ofera munca in resurse umane? 

Satisfactiile sunt imense in momentul in care vezi angajatii companiilor client folosind limbajul si elementele evaluarilor Hogan, cand un manager te contacteaza dupa finalizarea proiectului rugandu-te sa mai lucrezi cu el la planul personal de dezvoltare sau recomandandu-ti prieteni sau colegi pentru proiecte viitoare. La fel, facand follow-up cu echipele care au participat la proiecte de dezvoltare si vazand rezultatul muncii noastre in cele mai practice aspecte, nu se poate sa nu simtim o implinire enorma a muncii.

Provocari au fost multe, in afara de cele de business, existand si multe in ceea ce priveste cresterea echipei de consultanti. Acum putem spune ca fiecare dintre consultanti detine un capital important de experienta in proiecte de dezvoltare a performantei individuale si de echipa.

In ultimii ani, numarul firmelor de recrutare / consultanta din Romania a crescut simtitor. Care sunt detaliile ce fac diferenta intre aceste societati?

Este usor sa pornesti un business in recrutare, dar mult mai complicat in consultanta unde conteaza reputatia ta si a echipei, experienta anterioara etc. Pe langa acestea, un factor adesea ignorat este reputatia si credibilitatea stiintifica a instrumentelor folosite. Aici, planul nostru a fost sa detinem primul loc si acest vis a devenit realitate ajungand sa reprezentam companii despre care citeam in carti sau ne vorbeau profesorii in facultate.

Ati propus pe piata romaneasca mai multe produse noi. Cum au fost ele primite si ce aduc in plus fata de altele?

Cu fiecare nou produs a existat o perioada in care am investit in educatia noastra, in popularizarea produselor si in instruirea distribuitorilor si partenerilor nostri. Produsele au fost primite bine pentru ca de fiecare data au raspuns unei nevoi a organizatiilor si cred  ca au si sosit la un moment potrivit in ceea ce priveste dezvoltarea activitatii de HR in Romania. Nu inseamna ca nu am avut si momente grele sau chiar si nereusite, dar atunci cand te bazezi pe instrumente solide si pe consultanti experimentati, balanta inclina intotdeauna in favoarea reusitelor.

Instrumentele pe care le folosim au fost in primul rand dezvoltate dupa toate rigorile stiintifice si testate de mii de organizatii de top din intreaga lume. In plus, sunt instrumente psihologice destinate exclusiv utilizarii in mediul organizational si validate exclusiv pentru acest scop, lucru care constituie un avantaj major. Pe langa instrumente premium credem cu totii in echipa HART Consulting, in servicii de excelenta oferite clientilor, in flexibilitate si construirea de parteneriate pe termen lung. 

Ce calitati trebuie sa aiba consultantii cu care colaborati?

Primordial este sa inteleaga cum functioneaza o organizatie, procesele interne si retelele sociale care o populeaza. Apoi, sa aiba un extrem de dezvoltat spirit de intelegere a comportamentului uman si foarte bune abilitati de comunicare si relationare pentru a putea transmite know-how-ul catre clienti, caci noi asta ne propunem sa facem: nu doar sa livram un serviciu, ci sa asistam clientii in utilizarea psihologiei organizationale in scopul cresterii performantelor.

Ce sfaturi le dati tinerilor care fac primii pasi in cariera? Din cate ati observat pana acum, care sunt greselile cele mai frecvente pe care le fac? Care ar fi o greseala “de neiertat” din timpul unui interviu de angajare?

Primul sfat ar fi sa investeasca in auto-cunoastere. Este extrem de important sa stie ce competente au si apoi cum sa le prezinte viitorilor angajatori. Nu costa mult o evaluare vocationala si ii ajuta sa se prezinte coerent la interviu si sa aleaga o cariera, nu doar un job in cunostinta de cauza. 

Cred ca o siguranta de sine exagerata, emiterea unor solicitari nerealiste sau facute la momentul nepotrivit, lipsa de interes fata de nevoile organizatiei angajatoare sau fata de informatiile primite in interviu sunt in egala masura greseli majore.

Care credeti ca sunt aspectele care motiveaza cel mai bine un angajat?

In primul rand, activitatea trebuie sa corespunda competentei sale si sa se simta implinit prin ceea ce face si in al doilea rand, sa aiba un manager profesionist, capabil sa dezvolte, sa puna in valoare si sa  motiveze. Acestia sunt factori cheie, dar sigur ca sunt importante si aspectele de recompensare, mediu de lucru etc.

Cum suna planurile HART Consulting pe termen scurt, mediu si lung?

Pe termen scurt ne concentram pe a aduce produsele Schuhfried la acelasi nivel de penetrare in piata ca si celelalte instrumente pe care le oferim clientilor, iar pe termen mediu si lung dorim sa fim alegerea numarul unu in materie de evaluari psihologice si de produse pentru dezvoltarea performantei individuale si de echipa din Romania, atat in mediul privat, cat si in cel de stat. Colaborarea cu statul este o ambitie a noastra ca romani sentimentali si idealisti care viseaza sa se bucure in Romania de acelasi profesionalism si siguranta din partea institutiilor statului, ca in statele europene dezvoltate.

Interviu publicat in editia print a Angajatori de TOP Transilvania

Testimoniale
(Roxana Tronaru, BRD - Groupe Societe Generale)
Am lucrat cu echipa de la Hart Consulting pentru dezvoltarea unor exercitii de tip joc de rol - parte integranta din Centrele de Evaluare din cadrul BRD GSG. Consultantii au fost inca de la inceput foarte receptivi la nevoile noastre, am construit impreuna structura proiectului si am comunicat eficient pe tot parcursul acestuia. In cadrul sesiunilor de follow-up, specialistii de la Hart au
(Magdalena Vrajitoru, RBS Romania)
Am elaborat si desfasurat cu HART Consulting mai multe centre de evaluare si dezvoltare intre anii 2007 si 2008. Obiectivele acestor proiecte au fost: Evaluarea competentelor manageriale pentru angajatii din banci si retail. Selectia pentru avansarea in cariera. HART Consulting utilizeaza diferite exercitii personalizate, adaptate fiecarui profil de competente. HART a efectuat trainingul
(Mircea Vlastean, Henkel Romania)
Cursul iti deschide perspectiva cunoasterii proprii in sensul in care te provoaca sa faci lucruri noi sau intr-un mod diferit, te invata sa stii sa asculti pentru a-l intelege pe celalalt. Te ajuta sa structurezi etapele de coaching si sa-l provoci pe celalalt sa plece cu un rezultat, dar si cu pasii pe care trebuie sa ii urmeze pentru a-si atinge obiectivul in timpul dorit. Mircea Vlastean,
Tu socializezi cu Hart?
Facebook Hart Consulting Twitter Hart Consulting LinkedIn Hart Consulting YouTube Hart Consulting